Mitingul de protest care va avea loc duminică în Piața Universității va începe la ora 14.00, potrivit unui comunicat al AUR, manifestanții urmând să ajungă în jurul orei 16.00 în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului.
Un protest organizat de Blocul Național Sindical (BNS) are loc în fața sediului Guvernului.
Peste o sută de persoane s-au adunat, duminică după amiază, în Piața Victoriei din București pentru a protesta față de noile măsuri luate de Guvern pentru limitarea răspândiri virusului SARS-CoV-2, care ar urma să intre în vigoare luni. Unii dintre manifestanți sunt nemulțumiți de obligativitatea purtării măștii de protecție, iar alții vor ca piețele agro-alimentare să rămână deschise.
Brigada Rutieră a Capitalei a resistematizat, miercuri, circulația în Piața Victoriei din București, unde peste 1.500 de taxiuri s-au strâns deja pentru a protesta față de Ordonanța de Urgență ”pentru menținerea pirateriei”. Organizatorii anunță că se vor strânge peste 5.000 de mașini, iar polițiștii vor institui treptat mai multe restricții de trafic.
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) organizează, miercuri, un protest în Piața Victoriei din București, reclamând că mult așteptatele Ordonanțe de Urgență în domeniul transporturilor de pasageri, promise de Guvern, sunt blocate pe circuitul de avizare. Transportatorii afirmă că sectorul de activitate nu s-a mai întâlnit niciodată cu un asemenea moment, ce riscă să blocheze iremediabil transportul rutier național și județean de pasageri.
Jandarmeria București a precizat că pentru organizarea manifestației din Piața Victoriei nu au fost respectate condițiile legii adunărilor publice în vigoare.
Câteva mii de persoane au protestat și duminică seară, pentru a treia zi consecutiv, în Piața Victoriei din Capitală, cerând demisia Guvernului. Manifestanții s-au strâns în număr mai mare fața sediului Executivului după ora 18.00, unii dintre ei însoțiți de copii.
Mai multe publicații au prezentat, vineri, un document atribuit PSD, în care participanților la mitingul organizat sâmbătă de partid în Capitală li se comunica că stația de metrou Piața Victoriei va fi închisă din motive de securitate.
Premierul Grindeanu a declarat, miercuri, că la protestele din Piața Victoriei, împotriva ordonanței de urgență 13 de modificare a codurilor penale, i-au plăcut în mod deosebit mesajele "No more Victoria's Secrets!" și "Clipește de două ori dacă vrei să te salvăm!".
Autoritățile au blocat circulația rutieră pe Bulevardul Magheru în scopul de a proteja retragerea protestatarilor din Piața Victoriei, o mașină și un echipaj de Poliție fiind instalate în acest scop la intersecția cu strada George Enescu.
Gruparea Peluza Cătălin Hâldan a suporterilor echipei Dinamo București neagă, într-un mesaj postat pe Facebook, relatările din presă potrivit cărora membrii acesteia ar fi participat în mod organizat la violențele de la protestul din Piața Victoriei din seara zilei de 1 februarie și că ar fi fost plătiți pentru asta.